joi, 9 ianuarie 2014

Activitate de educare a creativităţii preşcolarilor şi şcolarilor mici


Teatru de păpuşi dintr-o mănuşă

Căutaţi un joc care să îi pasioneze atât pe copiii mai mici cât şi pe cei mai mari?
Ai nevoie doar de:
- o mănuşă;
- materiale pentru decorat (vată, carton, cariocă, aţă sau alte materiale);
- lipici;
- o cutie de carton, cu lungimea de 30 cm.

Se ia o mănuşă veche pe care nu o mai folosiţi şi i se taie părţile în care se introduc degetele.  Desenaţi cu carioca trăsăturile feţei, sau se pot lipi bucăţi de hârtie, decupate în formă de ochi, nas, gură, pe "degetul" decupat din mănuşă. Din vată se poate lipi mustaţa, părul sau barba. Teatrul se poate face dintr-o cutie cu lungimea de 30 de cm, în care tăiaţi un loc pentru scenetă.
Introduceţi mâna în cutie şi spectacolul poate să înceapă.



Sursa:


  • Dumitru, A. (2005). Activităţi trandisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar. Editura Paralela 45: Piteşti.



marți, 7 ianuarie 2014

Creativitatea copiilor


     Creativitatea marchează întreaga  personalitate şi activitate psihică a individului. Prin educaţie, potenţialul creativ poate deveni, în timp, trăsătura de personalitate care va produce noul, originalul, valorile socio-culturale. Educaţia creativă la vârsta preşcolară presupune un ansamblu coerent, organizat de acţiuni educative. Prin aceste acţiuni se dezvoltă spontaneitatea, independenţa gândirii, receptivitatea faţă de probleme şi motivaţia creativă. Potenţialul creativ al preşcolarului se manifestă în activităţile sale cotidiene: în joc (activitate fundamentală), în  desen sau pictură şi în limbaj (o activitate de intercomunicare umană realizată cu mijloacele limbii).


     Cadrul cel mai important de manifestare dar şi de stimulare a potenţialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Conduita creativă ludică este o premisă pentru viitorul comportament creativ care se va maturiza în produse noi, originale, cu valoare socială. Deşi este simplu, jocul de mânuire a obiectelor se îmbogăţeşte treptat, copilul combină diferite mişcări şi descoperă multiple utilizări ale obiectelor. În jocul de construcţie imită şi reproduce  modele de acţiune implicate în situaţii de viaţă, întâlnite în lumea adulţilor şi a obiectelor. În jocul de creaţie cu subiect din viaţa cotidiană, copilul imită şi reproduce selectiv modele de comportament oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt în acord cu dorinţele şi preferinţele sale. Preluarea acestor modele se face spontan, fără constrângeri exterioare sau cerinţe impuse. Jocul de creaţie cu subiect din basme şi poveşti aduce şi el modificări, adăugiri, combinări de replici, de acţiune. Manifestarea potenţialului creativ în cadrul jocului nu este intenţionată.
    Pregnantă la vârsta preşcolară este manifestarea potenţialului creativ în desen şi pictură, activităţi care au funcţii importante în viaţa preşcolarului. Prin intermediul lor, copilul ajunge întâmplător la artă. Prin desen şi apoi prin pictură, copilul reflectă, selectiv şi într-o formă specifică, realitatea. Limbajul liniilor, al culorilor, semelor grafice, desenul şi pictura reprezintă percepţiile, reprezentările, emoţiile, cunoştinţele reptate din diferite surse. La 3-4 ani, desenul este liniar, presupune un număr mic de elemente compoziţionale, iar spre vârsta de 5-6 ani, creşte numărul elementelor, cele mai întâlnite fiind: omul, casa, cerul, soarele, plantele şi animalele.
Copiii preferă desenul cu temă liberă sau sugerată. Pictura este artă, lucrând cu pensula, copilul se opreşte surprins că a descoperit forma unui obiect, deşi nu reuşeşte să-l numească, operează cu pete pale şi amestecuri de culori. Respingând uniformitatea şi asimetria, preşcolarul dovedeşte simţul ritmurilor liniilor, culorilor, formelor care generează ritmul gândirii, mişcărilor fizice.

    
    Potenţialul creativ se maifestă mai puţin pregnant în domeniul verbal. Preşcolarul de 4-5 ani creează cuvinte după structura celor cunoscute, substitue în propoziţii anumite cuvinte cu sinonime sau antonime, iar literatura pentru copii îl introduce într-o adevărată lume a cuvintelor. Un loc important în manifestarea creativităţii îl are  lectura după imagini, această metodă reprezentând anumite texte iconice pe care copilul învaţă să le "citească" în mod creativ.

Toate aceste manifestări ale potenţialului creativ sunt originale în raport cu  experienţa individuală.


                        


Sursa:
  • Rafailă, E. (2002). Educarea creativităţii la vârsta preşcolară. Editura Aramis: Bucureşti.

luni, 6 ianuarie 2014

Cartea în grădiniţă


  Copiii preşcolari sunt fascinaţi de carte şi de contactul cu lumea poveştilor. Se înţelege, aşadar, de ce cadrul didactic, atunci când familia nu poate sprijini dezvoltarea culturală a copilului, rămâne persoana cheie în oferirea unei experienţe semnificative legate de carte. Copiilor le plac poveştile legate despre animale şi natură, povestirile despre oameni, lucruri şi locuri familiare. Sunt încântaţi de rimele şi ritmurile cântecelor din poveşti cum ar fi cele din Punguţa cu doi bani sau Capra cu trei iezi.
   Treptat, pe măsură ce li se citesc poezii, basme, creaţii folclorice, ei descoperă o nouă lume, lumea datelor, a faptelor, a informaţiilor. Prin contactul (direct sau indirect) cu cartea, copiii îşi formează atitudini specifice faţă de cărţi şi îşi dezvoltă deprinderile de audiere, înţelegere şi interpretare a ceea ce li se citeşte. Prin intermediul cărţilor, al revistelor şi al imaginilor pe care le găsesc, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi adâncesc experienţa de viaţă. Trebuie să ţinem însă cont de unele criterii atunci  când alegem cărţi pentru preşcolari.

        
    O alegere conştientă a cărţilor, în general a materialelor pentru citit făcută de către cadrul didactic trebuie să ia în considerare mai multe criterii precum: calitatea materialelor, adecvarea conţinutului lor la cerinţele programei şcolare, tipul de limbaj şi de imagini utilizat, nevoile şi interesele copiilor. În prim-plan trebuie să se afle  criteriile relaţionate direct de copil, adică propriile sale trebuinţe: el are nevoie de securitate fizică şi emoţională şi totodată copilul are nevoie ca perormanţele sale să fie văzute şi recunoscute, să fie lăudate.

     
   Dintre cărţi nu trebuie să lipsească dicţionarele pentru copii. Materialele pentru citit trebuie introduse treptat în rafturi. De exemplu, la câteva zile sau în fiecare săptămână, cadrul didactic trebuie să prezinte copiilor o nouă carte ce vizează învăţarea unei litere. 
      Cumpărarea cărţilor din librării sau achiziţionrea lor din donaţii ajută la crearea unei mici biblioteci, dar trebuie să ne amintim că fiecare carte se adresează unui anumit public.

Sursa :
  • Dumitrana, M. (2001). Educarea limbajului în învăţământul preşcolar-comunicarea scrisă. Editura Compania: Bucureşti. 

duminică, 29 decembrie 2013

Rolul imaginilor în educaţie


   Materialul didactic cu impactul cel mai mare în procesul de predare-învăţare este imaginea. Cu caracter predominant figurativ la vârstele mici, schiţată ori simbolică la cei mai mari, imaginea este întruchiparea principiului intuiţiei enunţat de Comenius în secolul al  XVII-lea şi rămas întru totul adecvat şi cerinţelor învăţământului contemporan.
    Se ştie că la vârstele mici cer o comunicare prin imagini (însoţite sau nu de text), îndeosebi prin imagini figurative. Acestea îndeplinesc  în principal, funcţiile de:
Transmitere de informaţie;
Clarificare de informaţie (imaginea îi permite copilului să emită predicţii asupra cuvântului scris ori să verifice sensul cuvântului citit);
Suportul pentru textul oral sau scris (de exemplu lectura după imagini sprijină expunerea orală);
   Subiectele ce pot fi  abordate prin intermediul imaginilor sunt foarte numeroase şi variate, cuprind, practic, toate activităţile de cunoaştere/ materiile de învăţământ.
    Pentru a evidenţia importanţa imaginilor în educaţie voi prezenta procedeul lui Stack unde imaginile sunt stimuli pentru a alcătui propoziţii. Procedeul se bazează pe un set de jetoane pe care se găsesc imagini cu ajutorul cărora se pot construi propoziţii de tipul SVO (subiect-verb-obiect). Subiectul şi obiectul sunt figurate prin desene ale unor obiecte / fiinţe concrete.  
Verbul este figurat printr-un simbol grafic ce le este explicat copiilor cu prilejul unei activităţi anterioare. De exemplu, o săgeată care intră într-un recipient (cameră, cutie, casă) exprimă verbul << a intra >>. Desenele sunt schiţate, ele nu trebuie să arate foarte realist, astfel că orice cadru didactic le poate face rapid pe tablă. Este bine ca, în timp, cadrul didactic să-şi alcătuiască seturi de jetoane cu asemenea desene ce pot fi utilizate în  activităţile de grup şi în cele individuale. Jetoanele sunt aranjate într-o anumită poziţie care permite << citirea >> lor de către copil şi alcătuirea unor propoziţii.
    Când se începe predarea-învăţarea scris-cititului, copiii (pe grupe sau individual) alcătuiesc propoziţii din cuvinte scrise pe jetoane ori le scriu direct pe caiet.
Subiectele pot primi nume proprii ori pot fi înlocuite cu pronume personale.
    Astfel pe baza seturilor de jetoane: << fata >>- << a intra >>-<< casă >>, copilul spune / scrie propoziţia: << Fata intă în casă. >> Pe baza jetoanelor: << fata >>-<< a intra >>-<< maşină >> se obţine: << Fata intră în maşină. >>


  Săgeata ce indică direcţia opusă recipientului simbolizează verbul << a ieşi >>, iar jetoanele se citesc: << Fata iese din maşină. >> / << Fata iese din casă. >>



Sursa:
  • Dumitrana, M. (2005). Jocuri şi jucării pentru preşcolari-ghid metodic de activităţi realizate cu ajutorul unor materiale simple. Editura Compania: Bucureşti.

luni, 23 decembrie 2013

Educaţia formală, nonformală şi informală


         Pornind de la varietatea situaţiilor de învăţare şi de la gradul diferit de intenţionalitate acţională, educaţia se poate obiectiva în trei ipostaze: educaţia formală, educaţia nonformală şi educaţia informală.

  • Educaţia formală 
      Se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice, elaborate în cadrul unor instituţii specializate (grădiniţă, şcoală, universitate), în vederea formării personalităţii umane. Educaţia şi instruirea sunt explicite în virtutea unor obiective clar formulate, iar procesul se caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, caracterizându-se prin densitate şi rigurozitate ştiinţifică. Educaţia formală permite o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitează dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini şi atitudini necesare pentru inserţia individului în societatea dată. Acestă formă de educaţie valorifică activitatea de instruire organizată în cadrul sistemului de învăţământ sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acţiuni educaţionale, care asigură realizarea corelaţiei subiect/educator la niveluri de rigurozitate pedagogică maximă.

 
  • Educaţia nonformală
Cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se derulează în afara clasei, prin intermediul unor activităţi opţionale sau facultative. Termenul nonformal desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată. 
Această formă de educaţie se exercită prin intermediul cercurilor, concursurilor, olimpiadelor şcolare şi sunt iniţiate fie de şcoală, fie de organizaţiile de copii şi tineret, de organizaţiile de părinţi, de organizaţii confesionale. Activităţile sunt dimensionate şi coordonate tot de specialişti profesori, tehnicieni, cercetători. Acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin în întâmpinarea intereselor variate, individuale ale elevilor. Educaţia de tip nonformală a existat dintotdeauna. În unele situaţii, educaţia nonformală poate fi o cale de ajutor pentru persoanele din zonele retrase, analfabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale. 
Printre obiectivele specifice acestei educaţii, se pot enumera:
a)  ajutarea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;
b)  alfabetizarea;
c)  desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate;
d)  educaţia pentru sănătate sau timpul liber etc.



  •   Educaţia informală

Include totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase cu care este confruntat individul în practica de toate zilele şi care nu  sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic. Se pare că educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată şi conţinut practicile educaţiei formale. 
Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media (televizor, radio). Pentru ca o informaţie obţinută prin mass-media să devină funcţională, adică o cunoştinţă, ea trebuie integrată, conexată şi semnificată valoric în sistemul de reprezentări si cunoştinţe achiziţionate anterior. 



Analiza comparativă a celor trei modalităţi ne face să credem că toate strategiile sunt necesare, toate au câte ceva specific de îndeplinit având în vedere diferenţierile privind cadrele, mijloacele, conţinuturile şi poziţiile diferite ale educaţilor.





Sursa:

 Cucoș, C. (1996). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

marți, 10 decembrie 2013

Rolul poveştilor în educaţia copiilor



        Poveştile  sunt foarte importante din punct de vedere educativ, ele stimulând dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea copilului.  Datorită varietăţii de subiecte pe care le tratează fiecare scriitor în creaţiile sale, copilul  citind poveştile poate decoperi consecinţele unor fapte, îşi poate însuşi anumite comportamente sociale, descoperă lumea, modul în care lumea acţionează în diferite situaţii de viaţă.  Totodată poveştile îi pot deschide  copilului drumul spre abilităţile de a scrie poveşti sau să interpreteze rolul unui personaj din poveşte.


     Multe dintre poveştile pentru copii precum: Scufiţa roşie, Capra cu trei iezi, Cei trei purceluşi, Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici, Fata babei şi fata moşneagului  le transmit celor mici că apar riscuri şi primejdii cu care se pot confrunta atunci când se abat de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv.  Cadrele didactice cât şi familia trebuie să analizeze situaţiile poveştilor  împreună cu cei mici şi să le explice ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
             

         Consider că poveştile nu trebuiesc doar citite ci, ar trebui să fie şi văzute la televizor, calculator deoarece, copilul este mult mai atent pe firul acţiunii, este atras de culori, mimica, gestica fiecărui personaj şi tonalitatea vocii.



         Fii alături de copilul tău şi  oferă-i calea spre sfera cunoaşterii prin minunata lume a poveştilor!