Educaţia formală, nonformală şi informală

         Pornind de la varietatea situaţiilor de învăţare şi de la gradul diferit de intenţionalitate acţională, educaţia se poate obiectiva în trei ipostaze: educaţia formală, educaţia nonformală şi educaţia informală.

• Educaţia formală 

      Se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice, elaborate în cadrul unor instituţii specializate (grădiniţă, şcoală, universitate), în vederea formării personalităţii umane. Educaţia şi instruirea sunt explicite în virtutea unor obiective clar formulate, iar procesul se caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, caracterizându-se prin densitate şi rigurozitate ştiinţifică. Educaţia formală permite o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitează dezvoltarea unor capacităţi, aptitudini şi atitudini necesare pentru inserţia individului în societatea dată. Acestă formă de educaţie valorifică activitatea de instruire organizată în cadrul sistemului de învăţământ sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acţiuni educaţionale, care asigură realizarea corelaţiei subiect/educator la niveluri de rigurozitate pedagogică maximă.

 

• Educaţia nonformală

Cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se derulează în afara clasei, prin intermediul unor activităţi opţionale sau facultative. Termenul nonformal desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată. 

Această formă de educaţie se exercită prin intermediul cercurilor, concursurilor, olimpiadelor şcolare şi sunt iniţiate fie de şcoală, fie de organizaţiile de copii şi tineret, de organizaţiile de părinţi, de organizaţii confesionale. Activităţile sunt dimensionate şi coordonate tot de specialişti profesori, tehnicieni, cercetători. Acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin în întâmpinarea intereselor variate, individuale ale elevilor. Educaţia de tip nonformală a existat dintotdeauna. În unele situaţii, educaţia nonformală poate fi o cale de ajutor pentru persoanele din zonele retrase, analfabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale. 

Printre obiectivele specifice acestei educaţii, se pot enumera:

a)  ajutarea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;

b)  alfabetizarea;

c)  desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate;

d)  educaţia pentru sănătate sau timpul liber etc.

 

•   Educaţia informală

Include totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase cu care este confruntat individul în practica de toate zilele şi care nu  sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct de vedere pedagogic. Se pare că educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată şi conţinut practicile educaţiei formale. 

Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media (televizor, radio). Pentru ca o informaţie obţinută prin mass-media să devină funcţională, adică o cunoştinţă, ea trebuie integrată, conexată şi semnificată valoric în sistemul de reprezentări si cunoştinţe achiziţionate anterior. 

 

Analiza comparativă a celor trei modalităţi ne face să credem că toate strategiile sunt necesare, toate au câte ceva specific de îndeplinit având în vedere diferenţierile privind cadrele, mijloacele, conţinuturile şi poziţiile diferite ale educaţilor.

Sursa:

 Cucoș, C. (1996). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.