Conceptul de educaţie permanentă poate fi disociat de un alt conţinut noţional, cel referitor la caracterul permanent al educaţiei. Educaţia trebuie concepută ca un continuum existenţial şi care nu trebuie limitată în timp (vârsta şcolară) şi închis în spaţiu (clădiri şcolare). Principiul educaţiei permanente trebuie pus în relaţie directă cu progresul individual şi social.
Comenius spunea „pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală, de la leagăn până la mormânt”. Şi tot el consideră că „tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, urzim, dobândim şi posedăm nu este altceva decât o anumită scară pe care ne urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă să putem atinge vreodată suprema treaptă”.
Educaţia permanentă presupune o expansiune cantitativă, sub aspectul duratei de desfăşurare şi al multiplicării situaţiilor de învăţare. Metodologia didactică trebuie să potenţeze activizarea elevilor şi implicarea directă a acestora în învăţare şi evaluare, în general, profesorul însuşi trebuie pregătit pentru a imprima elevilor nevoia de a se educa permanent. El va deveni la orele sale un model de educaţie pentru elevii săi.
Principiul educaţiei permanente alimentează şi potenţează acea disponibilitate neţărmurită a individului de a cunoaşte mai mult şi mai bine, de a se încrede în forţele proprii pentru a învăţa şi a cerceta, de a se înscrie pe un traseu existenţial mereu nou, care are la orizont un alt început, deoarece educaţia (prin şcoală) nu e decât un debut.
Ca o concluzie asupra acestei teme pot spune că fiecare persoana învaţă diferite lucruri încă de când se naşte până când moare. Educaţia provine din toate acţiunile noastre şi dorinţele de a şti, a afla cât mai multe informaţii.
Comenius spunea „pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală, de la leagăn până la mormânt”. Şi tot el consideră că „tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, urzim, dobândim şi posedăm nu este altceva decât o anumită scară pe care ne urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă să putem atinge vreodată suprema treaptă”.
Educaţia permanentă presupune o expansiune cantitativă, sub aspectul duratei de desfăşurare şi al multiplicării situaţiilor de învăţare. Metodologia didactică trebuie să potenţeze activizarea elevilor şi implicarea directă a acestora în învăţare şi evaluare, în general, profesorul însuşi trebuie pregătit pentru a imprima elevilor nevoia de a se educa permanent. El va deveni la orele sale un model de educaţie pentru elevii săi.
Principiul educaţiei permanente alimentează şi potenţează acea disponibilitate neţărmurită a individului de a cunoaşte mai mult şi mai bine, de a se încrede în forţele proprii pentru a învăţa şi a cerceta, de a se înscrie pe un traseu existenţial mereu nou, care are la orizont un alt început, deoarece educaţia (prin şcoală) nu e decât un debut.
Ca o concluzie asupra acestei teme pot spune că fiecare persoana învaţă diferite lucruri încă de când se naşte până când moare. Educaţia provine din toate acţiunile noastre şi dorinţele de a şti, a afla cât mai multe informaţii.
Sursa:
Cucoș, C. (1996). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu